duminică, 30 septembrie 2012

Tu, cum esti?

Când cineva drag te întreabă cum mai ești, parcă nici nu știi ce să-i povestești mai repede. E o întrebare deschisă cu mii de răspunsuri posibile, depinde ce preocupări actuale ai. Fie povestești cum îți decurge relația cu omul din viața ta, fie te plângi de sănătate, costul întreținerii, conflictele de la birou, dezamăgirile cotidiene sau depresia de care tocmai ai scăpat! De asemenea îi poți spune ce realizări ai avut în ultima perioadă, ce planuri ai, cum arată bebelușul la ultima ecografie sau decorurile noii tale case! Dar, oare cel care vrea să știe cum mai ești, ce răspuns așteaptă? Ce îl intereasează de fapt? Oricum, te bucuri să știi că e cineva drag lângă tine și că îi pasă....

joi, 27 septembrie 2012

Scrisoarea

Cine nu înțelege politica, trebuie să meargă la TNB pentru piesa Scrisoarea, regizată de Horațiu Mălăele. Nu s-a schimbat absolut nimic de la Caragiale până acum....Același haos, incertitudine, nesiguranță, lipsă de loialitate, nelipsitul "chef" de viață al românilor, tabloul zilnic al politicii noastre. Excelentă piesă! Domnul Virgil Ogășanu, tot respectul pentru rolul jucat impecabil!

duminică, 23 septembrie 2012

Concert Leonard Cohen

Shame on you, EVENTIM! Cea mai proastă organizare și nu pe bani puțini!!! Am ajuns în Piața Constituției în jur de 7 fără un sfert, am trecut de "filtrele" Jandarmeriei și de cele ale paznicilor privați, pătrunzând astfel în zona destinată concertului...pustiu...un cort în care se vindeau tricouri (100 lei/buc) și cduri. Mergi la un derby spargi o sămânță, bei o bere și înjuri; mergi la concert Cohen ronțăi popcorn, mănânci cârnați, bei bere sau cola la pahar și te umplii de nervi. Asta era oferta în Piața Constituției, dar, civilizat, plata în jetoane. Adică stai la un super codălău să-ți iei jetoane (1 fisă=6 lei), anticipezi de câte ai nevoie, dacă nu le consumi rămâi cu ele...ori le duci amintire copiilor ori mai bagi o bere ;). Îți iei fisele și te așezi la alte cozi, unde toate prețurile sunt în fise, deșteaptă furăciune, pentru că un hot dog nu ți se pare mult, 2 fise...serios??? adică 12 lei!!!???!!! Bun, ne punem burțile la cale și pornim în căutarea locurilor, norocul nostru că încă e lumină afară, altfel cred că stăteam pe jos, ca europenii, pentru că-mi uitasem ochelarii! Niște scaune, multe scaune, de plastic, numerotate cu o cariocă, atât rândul cât și locul. Bine, bine dar aceleași scaune au fost folosite, evident și la alte evenimente, numerotate diferit...așa că pe un scaun vedeai 7 numere, iar tu îl luai de bun pe ăla care ți se părea scris recent :)) Ora de începere, pe bilet era 20.30, dar am primit mail că începe la 20.00 așa că pe la fără zece, așteptam cuminței...și la fix a început!!! Dance me to the end of love! Superb! În jur forfotă, au venit târziu, nu erau plasatori, nu-și găseau locurile, se făcuse întuneric, noi strigam: Doamnă luati loc!!! Vrem să vedem!!! Romantic, romantic, dar frigul parcă te făcea să-ți ții jumătatea și mai strâns în brațe! Faptul că organizarea a lipsit, mi s-a părut lipsă de respect față de artist și față de cei care au dat niște bani să-și bucure sufletele îndrăgostite. Leonard Cohen a cântat extraordinar, parcă pentru fiecare din noi, în parte!

miercuri, 19 septembrie 2012

Și tu tragi cu ochiul pe Facebook?

Ce ți-e și cu facebook-ul ăsta..."redevii" prieten cu oameni pe care nu i-ai mai văzut de 20 de ani dar cu care ai stat în bancă la școala generală sau liceu, te împrietenești cu colegii de birou și câștigi puțin din viața lor intimă, aflii lucruri noi și poate interesante, apar oportunități, împărtășești gânduri și stări, dar sunt persoane cu care nu suntem prieteni din mai multe motive:
-ne știm dar nu la nivel de "friend request"
-nu i-am văzut în viața noastră
-ne-ar putea crea varii probleme simpla apariție
-nu vrem ca "foștii" să ne vadă mai puțin bronzate, cu multele kilograme în plus, la brațul unora care (poate) nu sunt chiar de poză...
-pentru că nu vrem ca "ele" să ne afle actuala stare civilă, să ne cunoască soția și/sau copilul.
Cu toate astea, intrăm periodic pe paginile lor și dacă avem norocul să nu aibă setări "friends only"...URMĂRIM ce a mai făcut, cum arată, cu cine e prieten, unde mai lucrează, pe unde mai stă și ce-i mai place. E corect să te uiți pe gaura cheii virtuale?!

duminică, 16 septembrie 2012

Vorbă din "bătrâni"

Am aflat de la o prietenă un lucru interesant pe care l-a spus bunicul ei, cu mult timp în urmă: Poți să iei băiatul de la țară, dar nu țara de la băiat! De cele mai multe ori, se aplică...excepțiile sunt puține și greu de găsit!