Mi-am agățat un hamac aici....

Și am citit despre dragoste! Prima întrebare: Cine ești? (nu aștept/accept răspunsuri în care îți invoci meseria/statutul/naționalitatea)! Am aflat că iubirea nu înseamnă sentimente, plăceri, supărări, lacrimi, zâmbete, compromisuri, declarații, îmbrățișări, protecție, respect, înțelegere, pasiune.
Iubirea este.

Ce film? Knight & Day...

Vaaai, ce nasoală e Cameron Diaz și ce sexy e Tom Cruise! Diaz e "trecută", nu mai exprimă nimic, în schimb Tom Cruise te atrage, zâmbește ștrengărește, are o dantură impecabilă, o ținută ireproșabilă...mi-ar plăcea însă, să-și mai lucreze puțin "pieptul"! Bun să trecem la film. L-am găsit fără subiect și predicat! Sare mașina în aer, rezistă sub apă n+1 minute, cu 2 cartușe ucizi 2000 de oameni, etc. e totuși prea mult S.F. pentru mine! Cred că din toată povestea, mi-au plăcut doar două lucruri: expresia "mă sinucid, apoi o omor pe ea" și părinții lui! Aștept un film care să-mi placă...

Pe fugă

Îmi propun să renunț la mașină pentru o zi! Programez ceasul să sune mai devreme și...primul lucru pe care-l fac dimineață e să apăs cu disperare "snooze"! Prefer să mai dorm și să iau mașina...într-un final mă dau jos din pat și mă mișc în ritmul meu mult prea lent! Eram pe picior de plecare și mă răzgândesc!Fug la metrou, iau niște covrigi (tot poftesc de câteva zile), îmi deschid cartea, parcurg 2 capitole și ajung. E adevărat cu 10 minute mai târziu, dar cu un zâmbet...vai! M-a bucurat folosirea mijloacelor de transport comun, schimbarea macazului și energia căpătată surprinzător! Ziua s-a încheiat cum nu se putea mai bine: un film la cinema, o limonadă și o plimbare de la Universitate până acasă (ahh și oprirea la pitt stop: o țigară fumată într-un părculeț insulă - Izvorul Rece).

Admiterea

Zilele trecute, trecând prin fața Facultății de Drept din cadrul UB, am simțit încărcătura emoțională generată de examenul de admitere de anul acesta. Erau viitori studenți, însoțiți de părinți, bunici, frați, prieteni, mentori pregătiți să-i aștepte, să-i asculte și mai ales să-i felicite. Vis-a-vis de Facultate, pe o băncuță, rătăcită printre oameni, o măicuță citea o carte de rugăciuni...e o imagine care te îndeamnă să fii mai bun și să nu uiți să te rogi.

Fără Frontiere...

Astăzi, am aflat că un om foare drag mie își încheie un capitol din viața sa. A fost un capitol plin de energie, cu urcușuri și coborâșuri, cu zâmbete și lacrimi,succes, eșec, multe lucruri realizate cu devotament și cu multă, poate prea multă implicare. Se încheie fără să-și fi dorit asta acum! Știu că-i aleargă prin minte sute de întrebări, rememorează secvențe trăite și lăcrimează cu gândul la momentele sufletului pierdute în schimbul realizării acestui capitol, care iată, se încheie aici. Am mare încredere în puterea, profesionalismul și stropul de noroc de care are parte. Felicitări pentru tot ce ai făcut în ultimii ani! "Echipa" te iubește!

Am găsit pe undeva şi mi-a plăcut tare

Răbdarea care izvoraşte din iubire

Un copil, la grădiniţă, încearcă să îşi incalte cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.
Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: "Doamna, dar sunt puse invels..." Intr-adevăr, erau pe picior greşit...

Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când iar cizmuliţele erau incălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia.

Însă atunci băieţelul a zis: "Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!" In loc să strige la el:"De ce nu mi-ai spus??" educatoarea şi-a muscat buza şi încă o dată s-a chinuit să îl descalţe.
Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus: "Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis să le incalţ pe astea azi." Acum ea nu mai ştia ce să facă...Să plângă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a incălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a intrebat:
"Şi acum, unde îţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pun in mâini ca să poţi pleca afară!" Răspunsul? "Le-am băgat in cizmuliţe ca să nu le pield..."

Genele care mă inspiră

Am parte zi şi noapte de cele mai frumoase gene din lume. Fiecare privire îmi mângâie trupul şi mă ajută să parcurg drumul spre....frumos! Le "găsesc" lungi şi suficient de curbate cât să fie "memorabile". Mă acoperă în scopul protecţiei de exterior, de la ploaie până la alte priviri; uneori îmi servesc drept hamac,unde să-mi aştern gândurile; alteori mă ajută să traversez stările mai puţin plăcute şi îmi inspiră frumuseţe, dreptate, înţelegere, bucurie şi obligatoriu "zâmbet"!

Exces

Vara e anotimpul exceselor de alcool,tutun și dragoste. Serile de vară sunt superbe! Petrecute în grădină, picăturile de pe paharele de șampanie strălucesc lângă lumânarea parfumată, shisha respiră lângă pocalul cu vin roșu, uneori lângă vodcă sau ceai de iasomie și vanilie. Nimic mai relaxant! Toate serile sunt dedicate relaxării, citind pe șezlong, meditând, povestind mai curajos dat fiind consumul de .... ce-ți place ție! Nopțile sunt pasionale așa cum știe "vara" să ți le ofere. Fiecare anotimp are farmecul său, însă vara îți dă mai multă libertate să te bucuri! În final, anunț că anotimpul meu preferat e toamna!

Am mai modelat lutul!

Ador să mă joc! Privesc lutul ca pe o legătură eternă cu copilăria! Te poți juca oricum și oricât,constatând la final că lutul capătă viață sub diverse forme. De fapt sunt obiecte lucrate perfect, fiecare stabilindu-și perfecțiunea!

File de poveste

Am cunoscut pe maestrul Ambrozie. Nimic nu te poate bucura mai mult...trebuie să ai ocazia să asculți câteva rânduri din jurnalele vieții unui om care are ce să-ți povestească. E adevărat că și lucrările sale îți spun mult dar fiind completate de câteva vorbe înțelepte te fac să te simți mult prea "mic"! După primele minute, te minunezi de optimismul său, însă te contrazice spunându-ți: "ai zice că sunt foarte optimist dar nu-i așa"! Am primit cele mai de preț ore, timp în care a povestit diverse lucruri fără să repete sau să plictisească. Invitația în atelierul său a venit după ce a precizat că nu a mai făcut ordine de 25 de ani și că pereții sunt goi pentru că nu a mai ajuns la ei..Fantastic?! Și mă intreb oare cum arată acestă cameră, martora tuturor creațiilor? În câteva momente amuțesc...mormane de tablouri, pânze începute dar nefinalizate, rame ce așteptau să imbrățișeze flori, statică sau Veneții, un biet șevalet, pensule, culori, un radio și un telefon. Într-adevăr era imposibil să ajungi la pereți... Pentru a ajunge la întrerupător maestrul se folosește de instrumentul ce-i susține brațul pentru a desena "finețuri". Sunt mâhnită de vremurile pe care trebuie să le trăiască astfel de oamenii și mă gândesc nostalgic la timpurile trăite despre care au ce să povestească. Mă rog pentru sănătatea maestrului și îi mulțumesc pentru toate vorbele.
O parte din "Ambrozie" va fi lângă mine
întotdeauna.

Ce mai fac?!

Astăzi am ales să-mi arăt dragostea așa.