Am găsit pe undeva şi mi-a plăcut tare

Răbdarea care izvoraşte din iubire

Un copil, la grădiniţă, încearcă să îşi incalte cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.
Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: "Doamna, dar sunt puse invels..." Intr-adevăr, erau pe picior greşit...

Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când iar cizmuliţele erau incălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia.

Însă atunci băieţelul a zis: "Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!" In loc să strige la el:"De ce nu mi-ai spus??" educatoarea şi-a muscat buza şi încă o dată s-a chinuit să îl descalţe.
Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus: "Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis să le incalţ pe astea azi." Acum ea nu mai ştia ce să facă...Să plângă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a incălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a intrebat:
"Şi acum, unde îţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pun in mâini ca să poţi pleca afară!" Răspunsul? "Le-am băgat in cizmuliţe ca să nu le pield..."