Mi-e dor de Timişoara…să mănânc o prăjitură, la Cofetăria Violeta, admirând Catedrala; să citesc o carte în faţa Domului şi să bem un ceai. Eşti pe aici sau la Becicherecu?
Îmi e dor să mă ducă vagoanele către gara din Herculane, pentru a mă bucura de minunăţiile locului, să mă relaxez cu picioarele în Cerna, să-mi murdăresc mâinile de mure şi să te strig de pe platou.
Parcă şi Golful Francez, mă aşteaptă cu aceiaşi pasiune ca în trecut, cu acelaşi nisip fin ce se prinde de pielea mea fierbinte şi cu valurile răvăşite ce se sprag şi-mi lovesc îndrăzneţ trupul.
Am încă în minte, Cazanele Dunării şi drumul spre Mraconia...aerul „tare”, liniştea în care îţi auzi propriile gânduri sau îţi ascult vorbele spuse din suflet, braţul de papură adus cu sacrificiu şi îmbrăţişările cu drag.
Cred că mă duc să-mi pregătesc rucsacul ;)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ma faci sa imi doresc si mai mult o excursie. rucsacul meu e gata! cand plecam?
RăspundețiȘtergere