luni, 19 aprilie 2010

La ce se gândesc primarii?

Îi dezvăluiam bărbatului din viaţa mea că visez ca drumul către birou să înceapă în fiecare dimineaţă alături de fântânile de pe bulevardul Unirii. Aşa, am aflat că o soluţie poate fi aceea de a lucra la Palatul Parlamentului! Zâmbeam împreună! Soarele nu-mi dădea voie să studiez cu atenţie peisajul real, deodată, am impresia că văd roşu şi aproape şocată, îmi scot ochelarii şi întreb: Sunt fântânile roşii sau am înnebunit? Într-adevăr erau roşii! A trecut ceva timp de când nu am mai văzut ceva atât de înspăimântător! Nu am reuşit să ne dăm seama despre ce e vorba sau ce mesaj vor să transmită. Ne-am gândit la vreo campanie pentru creşterea numărului donatorilor de sânge sau ceva de genu'. Pe mine mă trimitea cu gândul la descurajarea uciderii animalelor în vederea confecţionării unor "blănuri pentru cucoane"! Pot părea haioase gândurile noastre, însă eram şocaţi, speriaţi, ba chiar, bulversaţi. Ajunşi în faţa "Casei Poporului", nemaivăzând fântânile mult prea roşii, ne-a venit în minte o altă întrebare: Ce se întâmplă cu această apă roşie care in mod normal parcurge un circuit de recirculare, la sfârşitul campaniei, oricare ar fi ea? Trebuie golit bazinul şi reumplut cu apă "cristalină"! Oare s-au gândit mai marii la asta, sau oferta iniţiatorilor a contat mai mult?!
Nu postez imagini, pentru că mi-e greaţă şi teamă, în egală măsură!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu